Tradiția continuă!
Tradiția continuă!
Nici în acest an "Ziua Copilului" nu a trecut fără a fi "marcată" de acum de tradiționala "Cursă a bicicliștilor" - marcă înregistrată organizată impecabil de doamna Vicuța NICA - directorul școlii Constantin George Călinescu din Comuna Grădiștea, sprijinită de doamna director adjunct Raluca MIHALEA.
Ajunsă la cea de a IV-a ediție, această acțiune reprezintă meritul incontestabil al doamnei Vicuța NICA, încă de când îndeplinea funcția de viceprimar al comunei Grădiștea. Efortul său de a capacita și de a motiva sponsorii, de acum și ei tradiționali, de a se implica în a finanța evenimentul, reprezintă una din calitățile impecabile ale unui management de succes. Dovada stă și în felul în care arată acum școlile din Grădiștea și Rasa.
Participarea celor 57 de copii din comuna noastră reprezintă un real succes al acțiunii, cursa desfășurându-se pe lungimea a cca 5 km, startul fiind dat din fața parcului Grădiștea iar sosirea fiind la locul de joacă din satul Rasa, locul în care s-au făcut și premierile tuturor participanților pentru participare, precum și înmânarea bicicletelor celor care au fost extrași aleatoriu din urnă.
Absolut toți participanții au primit pizza, napolitane și apă minerală.
La finalul acțiunii doamna Vicuța NICA a mulțumit tuturor participanților precum și sponsorilor și cu precădere organelor de poliție de la Secția Grădiștea care au asigurat buna desfășurare a acțiunii pe întregul traseu!

- Fişiere ataşate
-
- ff9e7cd2-f3f8-4df7-a53b-4c64f7f602f4.jpg (413.38 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- ebcccb49-fef8-475f-9400-546548a68167.jpg (464.63 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- bcd907f8-b07a-40b9-a4f8-919d96a12551.jpg (316.69 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- 167e6076-e674-462f-8237-7134c75f68ed.jpg (347.63 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- 46f2d813-2ac3-439b-995d-09318a974b2f.jpg (608.51 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- 9ffb7cc9-9ee9-442a-8ecb-2e57f46a4e46.jpg (134.47 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- 5f83b310-0cd2-4a7a-a648-2db2dbd8ad3f.jpg (137.45 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- 05ed95ae-4db5-4f4d-8e60-f2880ce35da4.jpg (964.35 KiB) Vizualizat de 13 ori
-
- 2f926b04-bfd9-4adc-81b2-1543b0318bbd.jpg (133.74 KiB) Vizualizat de 13 ori